BUZZ!

Marţi, Septembrie 9th, 2008

Ingerul meu
pazitor imi lasa mesaje offline:

esti
frumoasa asa, pe tocuri inalte
,
(daca are burta, imi zic, daca e mare si greu
ingerul asta al meu,
zic
si-mi misc vesel degetele de la picioare,
ar putea sa semene si el cu jeremy Irons, cel din lolita,
ingere, ingere, mi-i pofta sa fiu
sarutata)
toate femeile din metrou au zambetul tau, nasul tau mare, parul balai,
(ingere, stai,
ce ma-ta spui tu acolo?)
sanii imensi si mersul greoi, de rusoaica.
(iata ca a venit si ziua in care

mi-aud vorbe
cum c-as fi
Leda cu lebada).


(M-am gandit la tine, ingere, zic
viata aici e stresanta, stii)
mi te imaginez…de fapt nici nu stiu cum rezisti….
(fac dusuri des
daca as face si dragoste, as fi imuna la stres).

Iar
zambetul tau i-un mic poem
(give me a p, give
me an o, give me an e, give me an m!)
(hai ingere, pa).

Te voi iubi mereu,

Buzz!

 

  • Share/Bookmark

Tratat de rugby pentru uzul domnitelor

Duminică, Decembrie 9th, 2007

Desigur, puteti incepe prin a intra pe youtube si a cauta "les dieux du
stade".  Aveti de ce sa salivati acolo vreo ora. Barbati buni – rau  de
tot. Goi. Jucatori de rugby. Francezi.

Asta va
fi o motivatie suficienta pentru inceput. Sa crezi ca pe stadion vei
putea vedea trupuri ca alea, tavalindu-se prin noroi.

In paranteza, insa, eu va spun ca nu va fi asa. Pe
stadioanele de la noi, cel putin, baietii sunt mai degraba scunzi
(pentru standardele mele, am un metru saptescinci) si indesati. Nu
grasi, dar patratosi, greoi, ne-zeesti in lipsa lor de gratie. 
Exceptie fac cei (putini!) inalti; concluzia mea: cantitatea de muschi
este constanta, diferenta este data de inaltimea trupului pe care
aceeasi cantitate trebuie repartizata armonios.

Paranteza fiind inchisa, e momentul sa intrebati: ce cauti, fato,  pe stadion, sambata la pranz, pe ger si pe ceata?
Barbati
care stiu ce vor.  Au de culcat mingea dupa linia portii? Pai o iau in
brate si alearga cu ea, de parca si-ar duce iubita in pat.
 
Nimic nu le
sta in cale.  Daca le sta, se ciocnesc cu atata forta intre ei, incat
prima si a doua oara o sa-ti stea inima in loc vazandu-i cum zboara. 
Nu se vaicaresc, se ridica si continua sa joace. Se joaca, uite o
descriere buna a ce fac ei acolo. 
 
 
Ca niste baietei care se joaca pe
maidanul din spatele blocului. Cate unul le sta in cale? Il imping si
parca ii spun: "da-te, ba, la o parte, ca eu am treaba!". Si daca
impingerea la o parte reuseste, ala care a fost impins recunoaste ca a
fost dat deoparte si isi vede de viata. Nu se plange la arbitru, nu se
smiorcaie, continua sa joace. Pentru referinte documentate vizual,
cautati tot pe youtube "rugby vs fotbal".
 
Cand cade unul cu mingea-n brate, tre’ sa dea
drumul mingii ca sa lase jocul sa continue. Asta e ideea: sa continui
sa joci.  Dar cu ocazia caderii aluia pe burta, altii vreo zece, de-ai
lui si de-ai celorlalti, cad peste el, ca sa-i ia balonul.  Sa-i vezi
cand se ridica din chestia asta: cu grija sa nu-i calce pe ceilalti,
arata de parca s-ar desface cu incetinitorul petalele unei flori (nu
strambati din nasuce! asa arata! mergeti pe stadion si mai vorbim
dupa!).
Mamaaa, si cand e unul pe cale sa reuseasca un eseu! De sus, din
tribune, se vede cam asa: un urs cu fagurele de miere in mana, pe care
tre’ sa-l scoata in afara liniei din capatul terenului; dupa el alearga
roiul de albinute (bondari, mai corect spus, daca e sa ne uitam la
dimensiuni) si incearca sa-l opreasca pentru ca, daca reuseste, al lui
e fagurele!
 
Sa recapitulam: au muschi; au viteza; au forta; au determinare.
Nu
se cearta cu arbitrul. Arbitrul ii cearta pe ei; ii cheama si le face
morala (are si microfon,a sa ca il pot auzi si spectatorii): "nu va e
rusine, asa se joaca? Ce tot prabusiti gramada?" si ei nu comenteaza,
isi imbunatatesc jocul.  Nici antrenorul nu-i incurajeaza sa se puna in
gura cu arbitrul. Ii trimite la joaca.  
Femeile din tribune sunt
singurele care il injura pe arbitru.

Da, daca esti femeie si-ti vine sa urli, poti s-o faci la un meci
de rugby. N-o sa fii singura: baietii au mame, surori, iubite.  Ele si
rugbystii din alte cluburi sau juniorii si antrenorii someri sunt
singurii spectatori la meciurile de rugby. Pacat. Cum spunea ieri nenea
mare si cu o voce puternica, care statea pe scaunul din spatele meu pe
stadion, el ar pune niste curve la intrarea pe stadion, sa mai adune
lume; federatia, in schimb, te primeste in tribuna doar cu invitatie,
si dupa aia se mira de ce n-are spectatori.  Adevaratii spectatori se
uita la meciurile mari prin plasa gardului.
Nu exista vedete (bine, cu exceptia lui Wilkinson, dar el are si de ce sa fie vedeta; si, oricum,  el nu se da vedeta!).
Se joaca in echipa, n-ai cum altfel. Daca pleci de capul tau cu balonul
in brate si nu-l pasezi si altora, exista mari sanse sa te doboare
primul adversar care-ti iese in cale si n-ai facut nici o branza.
Loviturile de pedeapsa si alea de
transformare a unui eseu sunt o demonstratie de cunoastere a legilor
fizicii: balonul e oval, poate avea o traiectorie curba, baietii isi
calculeaza miscarea, altfel n-ar putea inscrie. De aia Wilkinson (vezi
Wikipedia pentru referinte) e o vedeta: stie fizica. Ah, da, ca sa
intelegeti de ce e el o vedeta merita sa cautati pe google si o imagine
cu Wilkinson asta (Jonny). Ar merge pentru mai mult de 10 nopti,
ma-ntelegeti?

Ce sa va mai zic ca sa va fac pofta? Despre aliniamente. Adica,
unii repun in joc o minge care a iesit din teren, aruncand-o spre doua
siruri paralele de jucatori; dintre acestia, unii vor fi ridicati de
ceilalti ca sa prinda mingea aflata inca in aer si sa le-o arunce
colegilor de echipa.  Gratia intervine mai ales in astefel de momente. 

 
 

Nu m-am simtit insultata niciodata in tribune; baietii
rontaie seminte si cam atat. Tatii vin cu progeniturile, mamele vin
sa-si incurajeze baietii, iubitele asteapta sarutarile de la final, de
la respectivii manjiti de noroi si iarba.

Mai vreti? Mai avem: 3 arhive cu poze de la rugby; informatii
despre cele mai misto stadioane; ponturi despre ce sa imbraci iarna si
ce sa imbraci vara, ca sa-ti pastrezi confortul termic in orice
situatie; lista de barbati misto care au practicat sportula sta pe
vremuri si pe care sunt mandra sa-i cunosc (dar nu m-as fali cu vreun
fotbalist, fara suparare!).

Numa sa ziceti si prestam de toate.

  • Share/Bookmark

Jocuri ale varstei tarzii. Nu romanul omonim, ci piesa intr-un singur act. De mine.

Vineri, Iunie 8th, 2007

Decorul: gradina de vara. Teii isi fac treaba, secreta feromoni. 

 

In fundal, dupa cortina, hormonii necheaza in cor, incetisor, putin timid, dar frematator.  Corul era, in piesele antice, un personaj in sine, cu o viata a lui.  Mi-l imaginez (Corul) ca pe armata aceea de spermatozoizi care-l urmaresc pe strada pe Erou in clipul la o foarte cunoscuta marca de prezervative: se pituleaza in spatele lui, ii imita miscarile, se opresc o data cu el, ofteaza, exclama, sunt frenetici. 
 
Eroina: unghiutele lacuite, sanii in aer, inutili precum o anume pereche de pantofi cu floricele, buzunare lascive pe fundul pantalonilor. Efervescenta ca o pastila peste care a cazut o picatura de ploaie, dupa 2 ani de uitare intr-un minuscul plic farmaceutic.  

Spectatorul: si-a cumparat din timp bilet, si-a lustruit pantofii, si-a ales camasa si s-a asezat, cu jumatate de ora inainte, la intrarea in teatru.  Intra, se-asaza, putin de-a curmezisul scenei, priveste, asculta, aplauda din cand in cand. 

Piesa: postmodernista, spiralata precum un melc, monologul se invaluie in sine insusi, revine pe alocuri la aceleasi subiecte, se rade, se plange. Intervin copii, bunici, Horia Bernea, relatia homosexualilor cu tatii lor, Mugur C., intra si ies din scena fratii, colegii, prietenii cei mai buni, berea de vineri seara, pantofii inutili, sentimentele inutile, diagnosticele nesolicitate, batatura minuscula din palma dreapta, draga M hai acasa, hai!

Cortina. La finalul pieselor de teatru difuzate de TVR pe vremuri, un personaj minuscul intra si batea cu un fel de polonic intr-o farfurie uriasa, de alama.  Gooooooong!

Spectatorul se ridica plictisit din scaun, sa plece. La plecare, o atentie,-o maslina, o scobitoare straina:

 „ – Mai poftiti pe la noi! Speram ca v-a placut spectacolul!” 

„ – Multumim, multumim, dar show-uri dintr-acestea avem si noi pe-acasa.” 
„- !?” 
 

Eroina ofteaza, trage incet de-o supapa si-si desumfla sanii, inapoindu-i recuziterei.  

 

But the show must go on. In lipsa Spectatorului, Eroina va continua sa joace piesa, insa va fi nevoita sa concedieze mare parte din Cor.

  

  • Share/Bookmark
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A