Lista

23 februarie 2008
Ma tem:

de cearsafurile patului meu,
in noaptea de dupa
noaptea
aceasta cu tine,
geloase,
cuprinzandu-ma cu nesat.

ca voi dormi,
deci, netulburata,
eu, care-ador
micile si inocentele
violuri
somnambulesti,
ale mainilor tale.

de ochii tai
caci ar putea
sa
ma priveasca,
daca le-as da ragaz, tacand.

de toate vorbele nespuse,
pe care le fortez sa iasa,
sufocandu-te.

Astept sa ma
combati,
pe puncte.

 


lectie

23 ianuarie 2008
 *"penelopa tese acum
o panza freatica,
deasa, deasa, cu lacrimile ei,
care o podidesc fara incetare.
 
izvoare secrete, alunecand in mare,
il tineau la curent pe iscusitul ulise
cu acest plans frenetic,
mersul lucrarii de dor de acasa.
 
si acum m-as intoarce -
isi spunea incurcat iscusitul -
daca nu mi-ar taia calea fara pulbere
sirenele amagitoare dar multe.
 
ea nu stie ca sporul de lacrimi
creste cota apelor si ele se simt mai in larg
canta mai frumos si astfel se adancesc contradictiile
intre plansul de pe uscat si cantecul de pe mare.
 
nu stie, ea, vai, penelopa, ca ochii zvantandu-si
mult mai degraba-as ajunge-n itaca,
sarutand pragul casei cu buze uscate de sete."
 
*Marin Sorescu, probabil.
text scris de mana , de beti ,  pe o foaie de caiet impaturita cu grija, acum 7-8 ani, intr-o camera de camin.
Cum ies lucrurile la iveala exact atunci cand e mai mare nevoie de ele!
 
 

Tratat de rugby pentru uzul domnitelor

9 decembrie 2007

Desigur, puteti incepe prin a intra pe youtube si a cauta "les dieux du
stade".  Aveti de ce sa salivati acolo vreo ora. Barbati buni – rau  de
tot. Goi. Jucatori de rugby . Francezi.

Asta va
fi o motivatie suficienta pentru inceput. Sa crezi ca pe stadion vei
putea vedea trupuri ca alea, tavalindu-se prin noroi.

In paranteza, insa, eu va spun ca nu va fi asa. Pe
stadioanele de la noi, cel putin, baietii sunt mai degraba scunzi
(pentru standardele mele, am un metru saptescinci) si indesati. Nu
grasi, dar patratosi, greoi, ne-zeesti in lipsa lor de gratie. 
Exceptie fac cei (putini!) inalti; concluzia mea: cantitatea de muschi
este constanta, diferenta este data de inaltimea trupului pe care
aceeasi cantitate trebuie repartizata armonios.

Paranteza fiind inchisa, e momentul sa intrebati: ce cauti, fato,  pe stadion, sambata la pranz, pe ger si pe ceata ?
Barbati
care stiu ce vor.  Au de culcat mingea dupa linia portii? Pai o iau in
brate si alearga cu ea, de parca si-ar duce iubita in pat .
 
Nimic nu le
sta in cale.  Daca le sta, se ciocnesc cu atata forta intre ei, incat
prima si a doua oara o sa-ti stea inima in loc vazandu-i cum zboara. 
Nu se vaicaresc, se ridica si continua sa joace. Se joaca, uite o
descriere buna a ce fac ei acolo. 
 
 
Ca niste baietei care se joaca pe
maidanul din spatele blocului. Cate unul le sta in cale? Il imping si
parca ii spun: "da-te, ba, la o parte, ca eu am treaba!". Si daca
impingerea la o parte reuseste, ala care a fost impins recunoaste ca a
fost dat deoparte si isi vede de viata. Nu se plange la arbitru, nu se
smiorcaie, continua sa joace. Pentru referinte documentate vizual,
cautati tot pe youtube "rugby vs fotbal".
 
Cand cade unul cu mingea-n brate, tre’ sa dea
drumul mingii ca sa lase jocul sa continue. Asta e ideea: sa continui
sa joci.  Dar cu ocazia caderii aluia pe burta, altii vreo zece, de-ai
lui si de-ai celorlalti, cad peste el, ca sa-i ia balonul.  Sa-i vezi
cand se ridica din chestia asta: cu grija sa nu-i calce pe ceilalti,
arata de parca s-ar desface cu incetinitorul petalele unei flori (nu
strambati din nasuce! asa arata! mergeti pe stadion si mai vorbim
dupa!).
Mamaaa, si cand e unul pe cale sa reuseasca un eseu! De sus, din
tribune, se vede cam asa: un urs cu fagurele de miere in mana, pe care
tre’ sa-l scoata in afara liniei din capatul terenului; dupa el alearga
roiul de albinute (bondari, mai corect spus, daca e sa ne uitam la
dimensiuni) si incearca sa-l opreasca pentru ca, daca reuseste, al lui
e fagurele!
 
Sa recapitulam: au muschi; au viteza; au forta; au determinare.
Nu
se cearta cu arbitrul. Arbitrul ii cearta pe ei; ii cheama si le face
morala (are si microfon,a sa ca il pot auzi si spectatorii): "nu va e
rusine, asa se joaca? Ce tot prabusiti gramada?" si ei nu comenteaza,
isi imbunatatesc jocul.  Nici antrenorul nu-i incurajeaza sa se puna in
gura cu arbitrul. Ii trimite la joaca.  
Femeile din tribune sunt
singurele care il injura pe arbitru.

Da, daca esti femeie si-ti vine sa urli, poti s-o faci la un meci
de rugby. N-o sa fii singura: baietii au mame, surori, iubite.  Ele si
rugbystii din alte cluburi sau juniorii si antrenorii someri sunt
singurii spectatori la meciurile de rugby. Pacat. Cum spunea ieri nenea
mare si cu o voce puternica, care statea pe scaunul din spatele meu pe
stadion, el ar pune niste curve la intrarea pe stadion, sa mai adune
lume; federatia, in schimb, te primeste in tribuna doar cu invitatie,
si dupa aia se mira de ce n-are spectatori.  Adevaratii spectatori se
uita la meciurile mari prin plasa gardului.
Nu exista vedete (bine, cu exceptia lui Wilkinson, dar el are si de ce sa fie vedeta; si, oricum,  el nu se da vedeta!).
Se joaca in echipa, n-ai cum altfel. Daca pleci de capul tau cu balonul
in brate si nu-l pasezi si altora, exista mari sanse sa te doboare
primul adversar care-ti iese in cale si n-ai facut nici o branza.
Loviturile de pedeapsa si alea de
transformare a unui eseu sunt o demonstratie de cunoastere a legilor
fizicii: balonul e oval, poate avea o traiectorie curba, baietii isi
calculeaza miscarea, altfel n-ar putea inscrie. De aia Wilkinson (vezi
Wikipedia pentru referinte) e o vedeta: stie fizica. Ah, da, ca sa
intelegeti de ce e el o vedeta merita sa cautati pe google si o imagine
cu Wilkinson asta (Jonny). Ar merge pentru mai mult de 10 nopti,
ma-ntelegeti?

Ce sa va mai zic ca sa va fac pofta? Despre aliniamente. Adica,
unii repun in joc o minge care a iesit din teren, aruncand-o spre doua
siruri paralele de jucatori; dintre acestia, unii vor fi ridicati de
ceilalti ca sa prinda mingea aflata inca in aer si sa le-o arunce
colegilor de echipa.  Gratia intervine mai ales in astefel de momente. 

 
 

Nu m-am simtit insultata niciodata in tribune; baietii
rontaie seminte si cam atat. Tatii vin cu progeniturile, mamele vin
sa-si incurajeze baietii, iubitele asteapta sarutarile de la final, de
la respectivii manjiti de noroi si iarba.

Mai vreti? Mai avem: 3 arhive cu poze de la rugby; informatii
despre cele mai misto stadioane; ponturi despre ce sa imbraci iarna si
ce sa imbraci vara, ca sa-ti pastrezi confortul termic in orice
situatie; lista de barbati misto care au practicat sportula sta pe
vremuri si pe care sunt mandra sa-i cunosc (dar nu m-as fali cu vreun
fotbalist, fara suparare!).

Numa sa ziceti si prestam de toate.


Din seria “pantofi inutili “

25 noiembrie 2007

Sesiune de shopping ieri, cu fetele.
Shopping inseamna t?b?rt (cu sensul ala de migratori
asezandu-si temporar tabara in spatiul cucerit) in magazin, cate minim 4, maxim
10 (!) ocupat tot spatiul, scos de pe rafturi, probat haine in afara cabinei de
proba, plimbat o fusta de la una la alta pana se gaseste o posesoare, si asta
doar asa, to make sure ca macar una dintre noi o s-o aiba, rasturnat
pungile de bijoux -uri pe masa si probat tot, facut alte cliente sa plece
cu jena c-au intrerupt o petrecere privata, dezbatut serviciu, barbati, rugby .
Totul incheiat la cafeneaua favorita, unde apasam pe buton ca sa vina le
garon
sa ne spuna daca se poate sa puna frisca lichida in white russian ,
in loc de lapte

La Carmen in magazin, ieri.
Tinem cu toatele de cate un colt un superb sal din mousseline de soie. Doua
straturi de voal din matase naturala, in culoarea in care-a fost toarsa matasea, intre care pluteste un strat
de tesatura aurie.
Eu: – Scump, Carmen, scump.
La ce sa-l port?
Carmen: – La tot, la orice,
draga. Iti pui la tine acasa niste blugi, o bluza, si salul, asa, formeaza un
efect, da o nota (aici ia salul si si-l rasuceste dramatic in jurul gatului,
compunand un guler auriu), nu-ti mai trebuie nimic, asta face tot!
Eu, muiata: – Si mi-l pun
asa, de efect, si dupa aia? Unde merg cu el?
Carmen, apoteotic, mirata de
dilema mea: -Si dupa aia? Nu te duci nicaieri!
 
Aha.
 
P.S. Aceeasi Carmen, o luna mai tarziu, despre un sal din matase cu trandafiri rosii, in stil spaniol , pe care il prezinta elogios lui beti, incercand s-o convinga sa-l cumpere:
"Auzi, stii ce? Uute ce bine-mi sta, e superb, gata, nu ti-l mai vand! il pastrez eu!"

Inauntru

21 noiembrie 2007
 
Sim??mintele
elefantului
p??ind 
printr-o lume de c?p?uni. 

M-am emancipat

15 octombrie 2007
Iata-ma si feminista : ca tot fu LadyFest week-end-ul asta, m-am inarmat cu cheia franceza, am strans, rasucit, desurubat, oftat, inlocuit dusul de una singura, in mai putin de 10 minute.
 Emancipare prin bricolaj ! ma felicita tata.

 


Tagliata di Filetto con Rucola e Parmegiana

17 august 2007

Tagliata di Filetto con Rucola e
Parmegiana
.
La Trattoria
Verdi (Emanoil Porumbaru  9),
mancarea asta o gasiti printre salate.
File de vitel, rucola si parmezan . Fileul vine sub forma de fasiute aproape
transparente de carne frageda de vitel, trase rapid la tigaie, servite in
sosul in care-au fost prajite cu parmezan, rucola, piper proaspat macinat si
lamaie.  Pe care dac-o storci peste amestecul mentionat mai sus, iese ceva
de pomenit la dusmani cand vrei sa-i faci sa sufere de neputinta. Serios, incercati.

A doua oara am vrut sa-ncerc felul asta
de mancare la o terasa obscura,  La misto, situata pe undeva
pe langa Cuba (care se afla in renovare si am fost nevoiti sa alegem prima
chestie din vecinatate).  Bine, mancarea se numea putin altfel, dar
ingredinetele erau aceleasi, asa ca m-am aruncat, plina de pofte, sa
comand.  Am primit destul de rapid o farfurie cu o bucata de carne
acoperita cu un maldar (e-fec-tiv!) de parmezan si frunze de rucola. 
Bucata de carne era intreaga, cat o friptura sanatoasa in sange, barbatoasa, ca
pentru un tractorist flamand.  Am aflat imediat ce-am taiat din ea de ce:
nu era nici pe departe file de vitel, ci o halca enorma de ceafa de porc la
gratar.  Nu si-au cerut scuze. N-am insistat, eram invitata
impreuna cu toata echipa la aniversarea sefului nostru, numai un scandal mic
lipsea.

Cei de la Eden (Balcesti 9)
macar sunt onesti, n-au pretentii: in meniu se afla o mancare similara, dar
care in loc de rucola e servita cu frunze de salata verde. Am cerut rucola si
am primit rucola. Preventiv, domnisoara m-a anuntat ca s-ar putea sa coste
putin mai mult; n-am protestat, dar nici n-a costat mai mult. Carnea nu s-a
topit in gura ca la Verdi, a fost mai degraba crocanta, dar nici pretul nu m-a
facut sa ma astept la mai mult. Cand ti-e foame, face toti banii. Am incercat
de 3 ori pana acum, personalul ne sufla si-n bors numa sa ne simtim bine.
Ptiu, sa nu-i deochi!

Azi m-am enervat. Cred ca v-ati dat seama deja ca de asta scriu.
Am decis azi sa ne facem de cap in pauza de pranz, asa ca ne-am imbarcat toata
echipa si-am iesit sa luam masa in oras. Noi lucram in Pipera, in oras-ul
asta inseamna pentru noi de fapt in afara orasului. Am nimerit, fara sa
planuim, la Trattoria Il Calcio Pipera (Erou Iancu Nicolae 12-26).  Ne-a
iesit in cale, am intrat, ne-am instalat, toata lumea a comandat salate, eu
voiam Filetto gorgonzola e noci (elogiu Amoralului, am o vaga amintire
cum ca i-ar placea). Ar fi durat cam mult prepararea. Bine. Atunci, Straccetti
di filetto con rucola e parmigiano.
  Va amintiti ce v-am spus,
mancarea asta, bine facuta, e de povestit dusmanilor ca sa moara de neputinta.
Asa am murit eu, stiind ce-as fi putut manca, atunci cand am vazut c-am primit,
de fapt, carne de vitel (buna, tre sa recunosc) cu trei bucatele (trii
ciri,
s-ar zice la mine acasa) de parmezan si multe-multe feliute de
rosii.

WTF.

Stiti, nu mai aveam rucola. De fapt, aveam, daera urata.
Adica, era galbena si n-am vrut sa v-o aduc asa.

Ex-cep-tio-nal, doamna Rodica.

Pai si de ce
nu mi-ai spus de la inceput, poate alegeam altceva, ca vita cu branza si rosii
pot manca si-acasa! Si nu ma costa 30 de lei!!!


St. George, strada Franceza

9 august 2007

res

Pot numara pe degetele
de la o mana acele cateva chestii la care pot spune cu mana pe inima ca ma
pricep realmente.

Nu le mentionez pe
primele 4, ca o sa ziceti ca ma laud; o zic numai pe a cincea, pentru care
puteti primi cel putin 30 de referinte, daca nu ma credeti. Ma pricep sa nu-mi
convina.
Carcotesc. Nu-mi place chiar orice. Sunt rea, sunt frustranta, sunt
cumplita cand e vorba de gasit nod in papura, de emis ironii taioase, de
criticat ce nu e bine.

Cu toate astea,
restaurantul St.George (Str. Franceza nr. 44) mi-a placut, prima data. Poate
si din cauza companiei incantatoare in care ma aflam in acea seara, poate si
din cauza paharului de palinca servit din partea casei pana ne-am hotarat, dar supa
de gaina cu taitei
pe care am comandat-o mi s-a parut mai buna decat daca mi-as fi
gatit-o eu, mie, intr-o trista si goala seara de duminica, ca sa uit ca a doua
zi e luni. M-a invaluit, calda si parfumata si casnica si materna, si mi-a
facut bine.  E drept ca nu aveau ce voiam
eu, tocana de oaie in sos de vin rosu, dar n-am carcotit.

A doua oara, la fel.
Intr-o dupa-amiaza torida de vara, am intrat c-o prietena, sa ne racorim. Nici
de data asta n-a lipsit palinca, plus paine proaspata de casa si doua creme,
una de branza si una de ficat, delicioase. Nu aveau nici acum tocana de oaie,
asa ca am nimerit peste o portie de camembert cu mere si afine . De vis,
nu zic nimic mai mult ca ma ia cu pofte. M-au facut de mi-am luat si eu acasa afine,
sa-ncerc.

A treia oara, azi
seara, m-am dus cu alta prietena, sa ii fac seara buna inainte de prima zi de
serviciu, dupa concediu.  Ea a comandat pui
cu piersici si sos de lamaie
, eu, camembert cu afine si mere. Incepusem
deja sa salivez cand am comandat, asa ca am uitat sa ma supar ca lipseau
palinca si painea proaspata de datile trecute. Nu m-am mirat nici ca eram doar
noi doua si un cuplu de batranei: poate din cauza ca strada Franceza e intr-o
stare jalnica si nimeni nu se mai aventureaza. Mereu a fost liber in acest restaurant, mi-am spus. Cu atat mai bine, mai
multa intimitate si mai multa atentie la servire. Desigur.

Am primit: ea, pui
cu piersici si lamaie
, eu,
3
bucati de branza pane, o frunza de salata verde pe care o jumatate de rosie
murise feliata, si o felie de lamaie.

-         Ce este aceasta?

-         Comanda Dumneavoastra.

-         Eu am comandat
Camembert cu mere si afine.

-         Da, stiti, acum asa o
preparam.

-         Nu mi-ati spus asta
atunci cand v-am cerut camembert cu mere si afine. Am venit aici special
pentru felul acesta de mancare, si am primit branza cu o jumatate de rosie si o
felie de lamaie.

-         Pot sa va aduc altceva?

-         Ce i-ati adus si ei,
multumesc.
   
Am primit si eu o portie de pui cu piersici; sosul nu prea era de
lamaie, ci parea sa fie o portie de smantana pusa in graba peste 
pui, dar macar carnea a fost frageda si mi-a potolit foamea.

La final, pe nota de plata
se
lafaiau: portia ei de pui cu piersici (16,03 Ron,
sau asa ceva), si portia mea de Camembert (18.65 Ron sau asa ceva, cu
aproape 30 000 de lei vechi mai scumpa decat puiul). Dar eu mancasem tot pui,
fiindca refuzasem branza! Iar ceea ce-mi servisera ei, adica jumatatea de rosie
si felia de lamaie langa 3 bucati de branza, nu era felul de mancare descris in
meniu si taxat cu 18, 65 Ron. In plus, am platit si painea (pe care n-o
comandasem si din care nici nu mancaseram).

Ziceti si voi daca nu
ma pricep.

 


Den nakna Sverige – Suedia desnuda

5 august 2007

Despre ploile suedeze un lucru vi-l pot spune clar: nu le poti lua in
serios, incep din senin si se termina tot cu senin, dupa 10-15 minute de ploaie
soarele suedez, capos si blond, iese din nou si-ti scoate ochii si se tot joaca
asa pana seara la 10 cand apune si el ca omu, mi-am luat umbrela, asadar, si
m-am refugiat cu tot cu umbrela la un festival de jazz in aer liber, intr-un
fel de Green Hours suedez, o curte interioara intre cladiri medievale, unde
patronul, un jovial batranel insotit de sotie, mi-a oferit si mie un pahar de
vin alb din carafa pe care o impartea cu jumatatea lui, habar n-am de ce mie,
trupa (Wildbirds & peacedrums) a meritat sa infrunt ploaia o data la 15
minute,  vocea solistei face toti banii, la
fel si salta de creveti cu icre portocalii pe care am mancat-o in timpul
bis-ului, si placinta de afine uriase, mmmmm,  atata mmmm pot face si eu, ca dupa suedezii
nativi n-am apucat sa salivez, erau plecati toti in vacanta, lasand Suedia
goala, s-o admir eu, cu drumurile ei care serpuiesc printre dealuri verzi si
copaci adunati in palcuri, pe-o parte parca-s drumurile prin Bucovina mea, pe
cealalta parte e marea, copiii sunt blonzi si zambesc din ochii lor albastri,
pe cate-o insulita poti zari casute de vacanta din scanduri albastre sau maro-roscate
sau rosii, dar cu alb musai prin locurile esentiale, pietele lor publice au
toate cate-o statuie de arama coclita turquoise, in week-enduri orasenii pleaca
la padure cu cate-un cosulet de nuiele si culeg, li-te-ral-men-te, ciuperci
(galbiori, mama!), la fel si afine, acasa fac inghetata indigo, sunt cei mai
mari mancatori de inghetata nordicii astia, or fi avand exercitiul linsului de
bulgari de zapada, apoi beau cafele, Doamne cata cafea pot bea oamenii astia, isi
iau cate 5-6-7 pauze de cafea/zi, cafenele au peste tot,  la fel si rotite din aluat cu scortisoara,
care sa te ajute sa-ti instalezi confortabil inima pe la ei, sa casti gura la
hainele lor cool, in sensul ala de relaxat-elegant-nestudiate, multe dintre ele
compuse din ce se gaseste in second-hand-urile lor de mari fi
?e din centru, U. imi explica
ce e cu ele, cica hainele sunt adunate de asociatiile caritabile si din banii
acestor magazine second-hand de lux se fac opere caritabile, a-ha!, ultima moda
in materie de imprimeuri pentru servetele, hartie igienica, fete de masa,
porcusori pentru economii, cesti de cafea, tricouri si pijamale, sacose,
farfurii, e un desen cu doua oase incrucisate sub un craniu, albe pe fond
negru, sa mori de ras, te plimbi in nestire iar seara apuci sa ti se faca somn
si soarele tot n-a apus, e bine, poti vedea un film, filmele vin pe dvd-uri
prin posta, contra abonament lunar, poti manca fasii de carne cruda de ren,
uscata la vant, si poti bea snaps, un fel de rachiu parfumat cu semintele
campului, ca sec
?rica pe care-o
mai fac mosnegii la mine-acasa, dimineata cand te vei trezi va fi iarasi soare
si vei putea iesi sa iei micul dejun pe o bancuta pe malul canalului, cat mai
ai timp, pentru ca pe la pranzisor suedezii incep sa iasa ca g
zele la soare, ocupa
bancile si mananca, se uita la barcile cu panze si zambesc, as putea sa ma
odihnesc in aceasta tara, sa ies la pensie, sa fac copii si sa-i cresc
iubitrori de aer, uf.

Sa mai si respiram.

I-am pus gand rau Suediei goale, sa nu care-cumva sa-i ziceti, sa nu fuga,
ca n-o iau (cel putin deocamdata) de nevasta. Mai vedem la anul.

 


Gari

4 august 2007
Budapesta: prafuita, antipatica, incalcita, indicatoare in maghiara care mai mult
incurca, pana si semnele conventionale sunt prea multe la un loc si
neclare.  Toaleta infecta, stilul toaleta
publica romaneasca.  Se asculta manele si
se vinde shaorma pe unul dintre culoarele de iesire din gara.
Bagajele se pastreaza ca pe la noi, pe
rafturi; 600 de forinti cel mare, 300 unul mic. Baiatul blond , plictisit de la
ghiseu decide el, dupa criterii ascunse neinitiatilor, ce e mare si ce e mic.

Viena: familiara, prietenoasa.  Seamana
c-o gara de-acasa, ca organizare. 2 etaje, al doilea da spre peroane, primul e
garnisit cu magazine, dulapuri metalice pentru bagaje, automate pentru bilete,
informatii pentru turisti. Personal foarte prietenos.  Pizza devine o afacere turceasca, pe-aici.

Kln: gara e un mall. Un panou imens promoveaza, inca de pe peron , adevarata
Eau
de Cologne
, cel de-al doilea symbol al orasului, dupa Dom.  Magazine elegante, chiar ai ce face in gara
daca esti genul care merge la mall . Domul e oricum la doi pasi, ceea ce face din gara un punct vital pe
harta orasului.  Functionarii garii vand, au acea atitudine placuta
a comerciantului din magazinul caruia nu reusesti sa pleci fara sa cumperi
ceva, fara sa te simti insa pacalit sau agresat.  Sistem SF de depozitare a bagajelor: le
inchizi intr-un fel de fiset metalic, care se dovedeste a fi un lift.  Dupa ce inchizi bagajele, primesti un card si
afli ca, de la oricare astfel de fiset le-ai solicita, bagajele revin la
tine.  Incep sa-mi imaginez sistemul de
tuneluri de sub gara, prin care circula bagajele, chemate de lifturile
raspandite prin toata gara; la intersesctii se mai si ciocnesc, daca n-au
semafoare?

Utrecht : despre aceasta gara antipatica am mai povestit. Atat.

Haga:  O gara eficienta.  Functionari corecti, dar impersonali,
neprietenosi. S-or fi saturat de atatia straini; pana si locuitorii orasului
sunt in mare proportie venetici. Senzatia e ca angajatii cailor ferate olandeze
se apara cumva de invaziile barbare creand in jurul lor un mediu neutru,
aseptic, de eficienta politicoasa.
Desigur, in gara, un Albert Heijn, de unde
poti cumpara o incredibila butelca de water from the supermarket Cititi cu
atentie explicatiile de sub butelia de apa ca sa intelegeti de ce e memorabila
experienta: autoironie fina consumatorista, care te face sa consumi.
Trenurile au alocate pentru plecare atat o ora
care se respecta, dar si un peron care e invariabil acelasi, cata vreme e
valabila organizarea respectiva a mersului trenurilor.  Daca am plecat in iulie undeva de la un
peron, la o anumita ora, in noiembrie ma duc la sigur in acelasi loc, la
aceeasi ora.   O sa vedieti mai tarziu de
ce conteaza asta.

Amsterdam:
Aceeasi organizare ca si Haga, dar de 3 ori mai
mare.  Am stat o ora la coada pentru
rezervarile internationale: aveam bon de ordine, dar, din cele 10 ghisee, numai
la jumatate se lucra. In rest, se servea cafea, se plimbau hartii, stiti voi.
Inghetata de la Swirl e geniala.

Duisburg: O gara mai mult lunga decat lata. Am scos nasul pentru exact 3 minute
din gara, in imprejurimile industrial-dubioase, apoi am preferat compania unui
cuplu de batrani britanici, timp de 3 ore, pe peron.  Toaleta decenta, dar saracuta. Fara de
tranzit, clar, nu te invita deloc sa mai ramai.

Copenhaga: Kobenhavn,
mda. Puah. Cica se lucreaza la modernizarea garii.  Trebuia sa am o legatura spre Malm
in cinci minute de la sosirea in Danemarca.  N-a stiut nimeni sa-mi spuna de la ce peron,
asa ca m-am linistit (stiam ca sunt trenuri spre Malm
cam o data la jumatate de ora) si m-am dus sa intreb la biroul de  informatii despre urmatorul tren. La si 21,
peronul 3. Ok. La si 25 inca nu venise trenul. Pai a plecat de la peronul 7,
l-ati pierdut ma informeaza un domn in uniforma cailor ferate. Mai aveti
unul la si 43, de la peronul 7. Bine, dar de la biroul de informatii mi s-a
spus Eh, stitide fapt sunt doua firme diferite, cea care administreaza gara
sic ea care administreaza trenurile.  Cei
care decid de unde pleaca trenul nu sunt obligati sa anunte si biroul de
informatii. Mergeti la linia 7, dar mai verificati si pe panoul electronic de
la fiecare peron.

Trenul a sosit la si 43, dar… la linia 8.
Mi-a fost dor de Haga, atunci.

Gteborg:
gara e legata printr-un pasaj de mall. Fuarte tare,
frate!  Cei mai amabili, prietenosi
chiar, functionari ever. Imi dau sfaturi de calatorie si-m zic mici secrete
pentru trecerea cu feribotul peste Marea Baltica. Pentru ca mi-au gresit una
dintre rezervari, imi ofera gratis aceeasi calatorie la clasa I. Mai vreau!

Malm: Prietenoasa, cocheta,
aglomerata. Nimeni nu te deranjeaza, poti citi in magazinul de carti de buzunar
sau in cel (urias) cu reviste.

Berlin:
 lifturi de
designer.  Contact minim.

Budapesta:
din nou, urata si inabusitoare. La urcarea in tren, pe
peron, garzile alearga, bat si incatuseaza niste tineri cam beti, dar care
statusera relativ cuminti timp de 2 ore cat am asteptat eu trenul.  Cine stie cum i-or fi starnit. Nu mai vreau aici.

 


Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X