Stefan Augustin Doinas – Astazi ne despartim
29 Martie 2009Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie …
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău …
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul …
Februarie 10th, 2010 la 1:33
Frumos. Un clasic preferat de mine.
[Reply]
Februarie 10th, 2010 la 1:33
Aici, recitata de el insusi…
[Reply]
Februarie 10th, 2010 la 1:33
Despartire
Mihai Eminescu
Sa cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-as cere doar pe tine, dar nu mai esti a ta;
Nu floarea vestejita din parul tau balai,
Caci singura mea ruga-i uitarii sa ma dai.
La ce simtirea cruda a stinsului noroc
Sa nu se sting-asemeni, ci-n veci sa stea pe loc?
Tot alte unde-i suna aceluiasi parau:
La ce statornicia parerilor de rau,
Cand prin aceasta lume sa trecem ne e scris
Ca visul unei umbre si umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porti?
La ce sa masuri anii ce zboara peste morti?
Totuna-i daca astazi sau maine o sa mor,
Cand voi sa-mi piara urma in mintea tuturor,
Cand voi sa uiti norocul visat de amandoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii inapoi,
Sa fie neagra umbra in care-oi fi pierit,
Ca si cand niciodata noi nu ne-am fi gasit,
Ca si cand anii mandri de dor ar fi deserti —
Ca te-am iubit atata putea-vei tu sa ierti?
Cu fata spre perete, ma lasa prin straini,
Sa-nghete sub pleoape a ochilor lumini,
Si cand se va intoarce pamantul in pamant,
Au cine o sa stie de unde-s, cine sunt?
Cantari tanguitoare prin zidurile reci
Cersi-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu as vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Sa-mi spuie al tau nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi — de vor — m-arunce in margine de drum…
Tot imi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.
Din zare departata rasar-un stol de corbi,
Sa-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Rasar-o vijelie din margini de pamant,
Dand pulberea-mi taranii si inima-mi la vant…
Ci tu ramai in floare ca luna lui april,
Cu ochii mari si umezi, cu zambet de copil,
Din cat esti de copila sa-ntineresti mereu,
Si nu mai sti de mine, ca nu m-oi sti nici eu.
[Reply]
Februarie 10th, 2010 la 1:33
Cea mai frumoasă despărţire
Medeea Iancu
I
Dacă nu mă mişc
Nu mai simt nimic
Nu-mi mai pun întrebări
Ştiu doar că minutele trec
De 50 de mii ori 50 de mii de ori mai greu
Nu mai trec deloc
Cea mai bună poziţie e
Cînd nu mai văd deloc lumina
Cînd toate lucrurile şi obiectele sunt absorbite
Ele nu mă ating trec doar sub forma minutelor
Cea mai bună poziţie e
Atunci cînd totul amorţeşte în jurul meu
Totul se transformă
În linişte
Dacă nu mă mişc
Ura mi se şterge
ca o frunză umedă luată pe pantof
mi se desface firişoare
nu le examinez nu le privesc
toate lucrurile lumii se descompun
o data cu mine
dacă nu mă mişc
iubirea rămîne acolo
ca nişte chei blocate în uşă
în camera goală
e doar un suflu cald
care se ridică din trup
ca un chip frumos de mort
II
nu ştiu cum am ajuns pînă acasă
nu ştiu care era diferenţa între buzele tale şi vocea ta
cum ziua aceasta frumoasă
s-a transformat într-un naufragiu.
Nu ştiu de ce te văd
Ca pe un peisaj aflat la mare depărtare
Nu îţi disting bine chipul
Nici cuvintele tale doar tăcerea ta distantă şi rece
Tot ce ne înconjoară este
O noapte cu braţe strălucitoare şi amorfe.
Nu ştiu cum am strîns vesela
Cum am aranjat în plase fiecare obiect
Totul se întîmplase ca şi cum erai mort
Cum goleam spaţiul înadins
Fiecare gest îl făceam precis
ca pe un copil pe care îl îngrop
după toate acestea
rămîn doar eu agăţată în tăcere
o femeie în doliu strîngînd în palme durerea.
Toate neputinţele toate
Tristeţile şi slăbiciunile toate
Ca un suflet bătrîn care te caută.
III
Nimeni nu ne-a văzut astăzi
Cu degetele tremurînde cu palmele depărtate
Cu trupurile încovoiate cu pielea roasă de
O dragoste frugală.
În fiecare dimineaţă
Întunericul trece peste noi
Ca un cîntec trist de dragoste
IV
Cel putin e soare afară
Cel putin sufletul meu e mai bun
E viaţa sub această mare tristeţe
Cel putin umblu cu tine de mînă
În marea ta absenţă
Totul e dragoste sub aceste frici
Teama de a te prăbuşi
Teama de a te afla cu faţa în cel mai mare rău
Răul pe care ţi-l contruieşti zilnic
Nu pierzi nicio clipă să-l periezi să-l întreţii
El e singurul care ţine legată această căldură
V
Deja mi s-a creat dependenţa
Aceeaşi cu privitul în oglindă
Nu ştiu cum să te apropii mai mult
Nu ştiu cum pot zdrobi această poruncă
Iubeşte-mă mai mult
Iubeşte-mă mai mult decît pe aproapele tău
Fac totul invers
Fac totul pentru răul cel mare
Doar atunci e bine
Doar atunci frica mi se face iubire
Şi din ea beau în fiecare dimineaţă
VI
Mă ascund
Sau nu mă mişc
Ca să nu-mi aduc aminte de tine
Mă închid în casă
Mă fac cel mai urît om
Las dependenţa să crească în mine ca un mucegai
Şi ce dacă
Nu mă pot abţine
Aşa pot să fiu curajoasă
Aşa pot să găsesc un sens
Cînd timpul a luat chipul inimii;
Doar noaptea mă îndoiesc de puterea mea
Cînd în minte ni se formează
Totala singurătate abandonul şi moartea.
VII
Aş putea c
[Reply]
Februarie 10th, 2010 la 1:33
hy, te astept si pe blogul meu http://www.expertmediateam.ro
[Reply]