fara sens, despre tihna

3 mai 2008
Revista rebus e plina de careuri create de omuleti din Dragasani , Dudestii Vechi, Abrud, Tibanesti, Gherla, Recea, Husi, Fratautii Vechi, Blejoi, Huedin , Cisnadie, Uricani, Radauti, Dridif.
Mi-i imaginez, cetateni anonimi, vecini pasnici, pensionari activi, avand sotii gospodine – specialiste in muraturi , stand la un birouas si lucrand cu speranta la cate un careu, pe care poate-poate o sa-l vada publicat, scotocind dupa definitii spirituale, departe de definitiile din dictionare, jubiland la gandul unei definitii care le va da de furca rebusistilor uniti din sate si orase.
Imi imaginez Fratautii Vechi si ma intreb de unde se poate cumpara revista Rebus acolo, si in cate exemplare o comanda vanzatorul – o mai cumpara si altcineva decat creatorul de careuri?, sau cum clincheteste soneria aceea speciala a bicicletei postasului, in cazul in care Fratautii Vechi ar avea un singur rebusist, care s-a abonat ca sa primeasca sigur revista.
Cum se ajunge rebusist? Exista o scoala? Primesti o diploma? Cati copii intre 7 si 18 ani stiu ce e un rebus? Cine o sa mai creeze definitii spirituale peste 10 ani?
Visez ca duminica  rebusistii mei din Radauti joaca tabinet si isi servesc musafirii cu dulceata de nuci verzi. 
Sper ca mai exista inca vieti din acestea, tihnite .
Sunt invidioasa, de fapt. 

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X