Archive for Decembrie, 2005

trei coborari inaltatoare

Joi, Decembrie 15th, 2005
1.  O pivnita, c-o intrare modesta, in Germania de dupa razboi.  Inauntru, mobila
de scandura aspra, rustica.
Oamenii coboara, tacuti. Se tin mici concerte de jazz acolo.  Si se  mai intampla
ceva: chelneritele le aduc oaspetilor tocatoare din lemn, cutite si, dupa punga
si nevoia clientului, una, doua sau mai multe cepe.  Ceapa se curata si se toaca,
si, treptat, fiecare incepe sa lacrimeze, mai mult sau mai putin, dupa durere
sau dupa largimea pungii cu ceapa.  O data cu lacrimile, se revarsa, suvoi, durerile,
vinile, spaimele, oamenii incep sa spuna ce e mai rau in ei, unii mai comanda
ceapa, pana termina, se elibereaza…
Gunther Grass, Toba de tinichea.
2.  O fantana parasita, intr-o gradina a unei case parasite, din capatul unei
alei care se termina acolo.
Fantana e adanca, are ziduri de piatra si pamant pe fund.  E secata.  In fantana
se poate cobori pe o scara de sfoara.  Omul se asaza, tacut, pe pamant, se sprijina
de zidul de piatra.  Treptat, ochii i se obisnuiesc cu intunericul.  Asta la inceput,
pana cand, dupa cateva zile, cineva pune un capac de piatra la gura fantanii. 
Atunci, intunericul e profund, ochii nu mai vad decat inauntrul omului.   Fara
apa, fara mancare, fara lumina, intr-un fel de pantece de piatra si pamant, uitandu-se
in sine, omul are timp sa se gandeasca la toate.
Haruki Murakami, Cronica pasarii arc.
3. O alta pivnita, ascunsa privirilor, de o gradina, daca imi amintesc eu bine. 
Treptele sunt coborate in urma unei insotitoare nurlii, cu sari-ul coborat pe
soldurile care se leagana agale.  Are ochii inchisi si pe ochi, pictate, curcubee
luminoase.
Inauntru, intuneric.  Li se explica: sunt paturi si mese, separeuri in care se
intalnesc, clandestin dar in public, tinerele cupluri necasatorite ale capitalei
indiene.  Religia nu le permite sa se atinga inainte, pivnita aceea, da.  De aceea,
toate insotitorele sunt oarbe. Se aud suspine, gemete, soapte, se poate mirosi
extazul.  Cu totii sunt egali si liberi, au timp sa se bucure.
O singura data pe noapte, pe neasteptate, o lumina se aprinde chiar in centrul
incaperii.  Reflectorul se invarte repede-repede si se opreste brusc, luminand
un singur cuplu din cele prezente acolo, expunandu-i publicului, rusinii, asumarii
responsabilitatii.  Un fel de ruleta ruseasca a erotismului.
Salman Rushdie, Copiii din miez de noapte.
  • Share/Bookmark

vraiste

Joi, Decembrie 8th, 2005
ma urmareste mirosul lui, mirosul acela pe care il pastram pe palme o ora-doua
dupa aceea, ma intorceam spasita acasa si ma prefaceam ca-mi vad de treaba, mirosindu-mi
pe furis palmele: Armani.  
L-am visat as’noapte, ma mustra constiinta si-acum.
 
  • Share/Bookmark

tristetea mea e-un mic poem

Miercuri, Decembrie 7th, 2005
Maioneza e fascinanta prin aceea ca e construibila doar prin consecventa, ca un ritual
sado-maso.  E suficienta o miscare gresita, e de-ajuns gestul de a te intoarce
din drum, si maioneza ti se taie. 
  • Share/Bookmark

desktop

Marţi, Decembrie 6th, 2005

te-am inlocuit cu o luna mare, ciuruita de cratere.

  • Share/Bookmark

drumuri

Joi, Decembrie 1st, 2005

1. Despre drumul la pompa am mai vorbit.  N-am vorbit, insa,
despre stratul de lacramioare de pe marginea aleii care ducea spre
pompa, si despre bolta de iedera de deasupra, si despre cum mirosea
acolo atunci cand ploua si, mai ales, dupa ploaie, cand cate-un strop
mare se ratacea peste noi, si nici despre portita care dadea spre
gradinita din spatele casei.

Altadata.

2.  Drumul ritual de duminica, spre nenea Adi, cel mai mare dintre
copiii bunicilor, ei, in vizita semi-oficiala, de familie, noi, ca sa
ne jucam cu cei 4 verisori, toti baieti.  Drumul trecea prin
jumatatea familiara a satului, de pana-n centru, pe langa capela ramasa
din vremea in care satul era catolic (si-n care bunica ne ducea
s-aprindem, serile, cate-o lumanare la icoana Maicii Domnului), pana-n
intersectia cea mare care marca vatra satului.  De-acolo se
deschidea alt drum, cu trotuare asfaltate, case noi, majoritatea cu
cate-un etaj, case construite de tinerii satului sau de cei veniti dupa
razboi sa le ia locul ungurilor repatriati.  La cate-o poarta
bunica mai saluta cate-o bunica, noi culegeam pe furis, ca era rusine,
de pe jos, dudele negre cazute proaspat pe trotuar, inca ne-terciuite
de talpi si de gaste, ca sa le spalam mai tarziu, la nenea Adi, si sa
le mancam, curate si legitime.

3. Drumul din fiecare primavara, cand pamantul inca mai era reavan,
neinverzit de tot, inainte de Pasti, la cimitir, pe dealul de langa
biserica, sa plivim de buruieni si sa plantam flori pe mormintele
strabunicilor.  Bunicul ne suia pe saua bicicletei, pe rand, cand
oboseam, era cel mai lung drum pe care ni-l puteam imagina, si ei,
bunica mai ales, ne povesteau despre cum era viata cand s-au luat ei,
si erau foarte tineri si foarte saraci si locuiau intr-o casuta chiar
acolo, pe dealul acela, si despre cum strabunicii erau pe atunci bunici
si intr-o zi, cazandu-i lui nenea Adi un dinte de lapte tocmai pe cand
manca la o sarbatoare data de (stra)bunica, a acuzat-o de fata cu toata
lumea ca nu-i o buna gospodina, face sarmale cu dinti…

4. Drumurile din zori de zi, cu bunicul, la Radauti, ca sa cumparam
lapte, de la o alimentara pe care o stia el, mergand cu motorul plin de
navetisti pana la gara, apoi pe langa spitalul TBC, pe langa un parc,
printre niste blocuri in care lumea abia se trezea, si-apoi la coada,
intr-o alimentara mare si goala, in care coada avea loc sa se
incolaceasca in jurul rafturilor centrale, pline numai pe sfert cu
Dumnezeu-mai-stie-ce.

5. Drumurile ocazionale in Perdele, ale bunicii, pe scandurile
periculos de putrede si fascinant de fierbinti ale podului vechi de
cale ferata, pe care-l strabateam desculta, in spatele bunicii,
uitandu-ma cu spaima-n jos la apa care se lovea de piciorul podului.

6. Drumurile noastre in sat, sa cumparam caiete sau creioane sau carti
de povesti de la librarie, sau sa ne luam inghetata de cinci lei de la
cofetarie, uneori bunica ne trimitea si pe la Cooperativa (co-perativa,
pronunta ea) sa luam sapun sau dero sau cine-stie-ce- altceva, si
vanzatoarele aveau grija sa ne intrebe, stiau ai caror bunici suntem,
dar nu stiau ai caror fosti colegi de joaca de-ai lor am ajuns sa fim,
si noi ne intreceam intre noi, care mai de care sa dea mai bine la
public, sa nu vina parintii dupa noi in sat si sa afle ca i-am facut de
ras in fata fostilor tovarasi.

7. Drumul spre brutaria din sat, despre care am mai scris, si, cu
dedicatie speciala, amintirea locomotivelor cu abur lasate pe liania
moarta, si capacelelor rotunde din aluminiu sau plumb ale sigiliilor
rupte de la vagoanele de marfa, pe care le colectam de pe marginea caii
ferate, ca sa le turtim mai tarziu cu o piatra sau, cand eram norocosi,
c-un ciocan adevarat.

8. Si, mai ales, cel dintai drum, drumul de la gara spre casa cu
numarul 1, casa bunicilor, asezata la o raspantie, drum pe care l-as
putea strabate si-acum noaptea, cu ochii inchisi, recunoscand dupa
denivelari traversele, intretaierile liniilor, linia moarta, bariera,
cararea care ducea peste linie spre groapa de gunoi, cei doi brazi care
treceau cu varful de acoperisul casei, troita din coltul opus al
raspantiei, de la poarta fierarului, poarta de fier forjat, trotuarul,
usa…

  • Share/Bookmark
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A